Stau cu capul sub
apă la malul mării,
Departe de
adâncurile largului,
Departe de
tumultul apăsător
Care răsună în
tic-tacurile
Valurilor de
furtună.
Aud apa spartă de
apă în părul meu,
Văd picioare care
tresar pe pietre
Și din când în
când câte un peștișor auriu
Care nu are cui
să-i îndeplinească dorințele.
Mă joc la apă
mică îmbâcsită de nisip...
Iau în mână
pietre și le redau gravitației:
Cad încet și
legânat,
Plutind vertical
La fel ca toate
frunzele spiritului meu.
Cine știe câți
alții rămân ancorați interdimensional,
Încercându-și
indentitatea de animal marin
Sau lepădându-și
solzii?
Lupu Andreea Maria
Fotografie realizată de Tudor Vâșcan
