(așa...ca-ntre muște)
Musca: Hei, puștiu! Auzi... nu știi cine-a băgat oamenii în blocurile alea urâte?
Muschi: Ce vrei, mă? Hai, lasa-mă cu prostiile că
am de curățat niste unt de arahide de pe talpa asta de papuc.
Musca: Da’ tu nu-nțelegi că eu vorbesc serios? De vreo
șaizeci de ani cică i-au vârât aici.. Nu că m-ar preocupa foarte tare… da’… așa
câteodată când stau cu capu-njos pe câte-o creangă uscată mă gândesc că
sărăcuții nu au nicio aripioară și așa rău îmi pare de ei că mă ia cu fiori!
Muschi: Se termină untu’ de arahide. Eu ți-am zis. Să
nu bagi de vină. Și scutește-mă de pălăvrăgelile astea siropoase. Lasă-i să
putrezească acolo! Dacă ar vrea aripi ca și noi ar face rost de ele.
Musca: Tu ești nebun? Cum să facă rost de aripi? Ai
ratat geneza, frățioare? Dacă n-au… n-au și gata! Tu de ce crezi că dau cu paru’
după noi? Le e ciudă că nu pot să se strecoare sub ghearele blânde ale apusului,
că nu pot să șadă și să se bălăcească în polen, căăă… ei, ce s-o mai lungim, le
e ciudă și gata! Dar eu nu-i învinuiesc. Doar dacă te apropii foarte tare de
ochișorii lor colorați și triști le vezi sufletele cum se înfrigurează și se
desfigurează între pereții ăia morți! Hai mai zi și tu ceva că mi se ridică
pufu' de pe piciorușe!
Muschi: Deci fii atentă la mine! N-ai de ce să-mi
vinzi poveștile astea expirate, ok? Geneză, negeneză… cine vrea aripi își ia! Dacă
nu sunt în stare înseamnă că nici nu merită mai mult decât crăpăturile
putrezite în care își înghesuie speranțele. Cum găsești niște incompetenți,
hopa și melancolia! N-ai tu viața ta? N-au ei viața lor? Lasă-i să-și mănânce
bolile între ei… poate când o să se arunce unul pe geam o să se prindă și
stupul că aripile sunt altă mâncare de pește! Nu mai sunt valabile
șiretlicurile lor de turmă! Dar până una altă, pe noi nu ne privește!
Musca: Păi cum nu ne privește? Nu se cade să ne
îngrijim de soarta semenilor noștri? Bieții de ei… cum stau închiși în
betoanele alea vechi și nenorocite!
Muschi: Ei, draga mea Musca, nu mai sunt demult
semenii noștri!
Musca: Jur că le-aș da aripioarele mele!
Muschi: Nu cred că e nevoie. Am auzit ceva zvonuri
bizare cum că… cum că mai sunt câțiva care mai știu să zboare. Așa câteodată când
stau cu capu-n jos pe câte-o creangă uscată mă întreb dacă zvonurile sunt
adevărate…
-Nox
Lupu Andreea Maria
Fotografie realizată de Tudor Vâșcan
