Căci noaptea...ne e sfetnic bun

ACESTA: Ar trebui să discutăm despre starea ta emoțională.

CELĂLALT: Nu e nimic de discutat.

ACESTA: Ba da, e. Echilibrul este precar, te-ai putea prăbuși oricând.

CELĂLALT: Și m-aș putea ridica oricând.

ACESTA: Dar va fi greu.

CELĂLALT: Și va fi corect...

ACESTA: Haosul din tine te va distruge din temelii.

CELĂLALT: În mine nu e haos, e haos în jurul meu. Eu mi-am închis ușile.

ACESTA: Haosul intră și prin gaura cheii.

CELĂLALT: Dacă se micșorează într-atât, se pierde pericolul.

ACESTA: Din contră! Pătrunde și încolțește, ca un virus.

CELĂLALT: E un virus...tratabil.

ACESTA: Tratabil cu ce?

CELĂLALT: Cu liniște.

ACESTA: Liniștea ne creează o iluzie... iluzia cum că am avea timp. Nu ai timp, trebuie să te vindeci!

CELĂLALT: Mereu este timp. Unde te grăbești? Voi pluti cu râul. Ar trebui să faci același lucru.

ACESTA: Și când râul ajunge la o răscruce?

CELĂLALT: Atunci voi ști.

ACESTA: Ce vei ști?

CELĂLALT: În ce direcție să o iau.

ACESTA: Dar judecata îți va fi încețoșată de amintiri, de regrete, de... Uite că îmi pierd cuvintele. Ascultă-mă cu atenție: în fața fiecărui obstacol trebuie să gândești limpede. Cine știe ce va fi mâine?

CELĂLALT: Dar gândesc limpede!

ACESTA: Ți se văd în ochi frământările...

CELĂLALT: Dacă frământările există cu adevărat, dacă nesiguranța și haosul de care îmi vorbești există cu adevărat, atunci există și un scop. Nu putem arunca cu pietre în lacrimile noastre, iar lacrimile de care vorbesc eu nu se pot șterge. Singurul lucru pe care îl poți face este să admiri lumina care se reflectă în ele...

ACESTA: Să urmez râul spuneai?

CELĂLALT: Da.