Salvând lacrima pământului

Una… două… trei… o mie de floricele galbene,

Mici ca pleoapele străvezii ale fetiței

Care privește jocul păpușilor de nisip,

Sunt nimicite de tălpile împiedicate ale unui elefant.

Prin cort- pânză putredă și stearpă-

Îi văd umbra maiestuoasă

A sufletului înlăcrimat… singur… încătușat

Și ochii șlefuiți în cruzimea tristelor lovituri de bici:

Dansează, dansează, râzi, joacă, zâmbește!

Și astfel pare că

La fiecare pas greu, de plumb

Le mulțumește celor

Una… două… trei… o mie de floricele galbene

Că se frâng alături de el.

Înfricoșată îți caut mâinile,

Să mă asigur că ești aici

Și că ești gata

Să salvăm ce mai poate fi salvat:

Poate ultima floare, poate ultimul elefant…

-Nox

Lupu Andreea Maria